Impactul Dorințelor

O dorință îndeplinită poate schimba o viață

Când unui copil i se îndeplinește o dorință, el primește o experiență care îmbunătățește calitatea vieții lui și a familiei.

Medicii curanți care tratează acești copiii au observat că pacienții se simt mai bine și reacționează mai bine la tratament, după această experiență.

O dorință îndeplinită îi ajută pe copii să se simtă mai puternici, mai energici și mai determinați să lupte cu bolile care le pun viața în pericol.

* 91% dintre copii au spus că experiența îndeplinirii dorinței i-a ajutat să depășească momentele dificile cauzate de boală și că a avut un rol esențial în dezvoltarea personalității lor.

* 89% dintre asistente, doctori, asistenți sociali și specialiști cred că experiența influențează starea de sănătate a copiilor.

* 97% dintre familii și 96% din personalul medical au observat o mai bună stare emoțională a copiilor.

* 87% dintre copii au declarat că au mai multă încredere în sine și au decis să facă lucruri care le-au fost prezentate anterior ca foarte dificile sau chiar imposibile.

Bolile care pun viața copiilor în pericol afectează sănătatea mentală și emoțională și a părinților, fraților și a altor membri ai familiei.

* 98% dintre părinți au simțit că îndeplinirea dorinței le-a oferit posibilitatea de a fi iar o familie „normală”.

* 96% dintre părinți au spus că îndeplinirea dorinței i-a apropiat ca familie.

* 91% dintre părinți și 75% dintre medici au observat că îndeplinirea dorinței a scăzut nivelul de tristețe și depresie al copilului. Voluntarii implicați în îndeplinirea dorinței spun că această experiență îi ajută să simtă mai multă compasiune față de semenii lor, să fie mai binevoitori.

* 84% dintre voluntari și 92% dintre medici au spus că au mai multă încredere în umanitate după ce au participat la îndeplinirea unei dorințe.

* 92% dintre voluntari, 94% dintre părinți și 84% dintre medici s-au dedicat mai mult filantropiei și voluntariatului după ce au participat la îndeplinirea unei dorințe.

Meniu